Nici un an agricol nu seamănă cu altul, tot la fel cum nici o campanie agricolă nu seamănă cu alta. Cu toate acestea, un element este comun la fiecare debut de campanie. În perioada recoltării, solicitările fermierilor pentru piese de schimb și service în vederea întreținerii utilajelor aflate în câmp, se intensifică, tocmai pentru a asigura strângerea cerealelor în timp util, fără pierderi. În acest sens, este important ca fermierul să aibă acces la piese și service de calitate la orice oră, pentru a preveni situațiile în care, o combină sau un tractor staționează mai mult timp în fermă.

Compania IPSO Agricultură vine în sprijinul fermierilor cu un program de lucru prelungit pentru toate sediile și numere de telefon, atât pentru piese de schimb, cât și pentru partea de service, pentru situațiile de urgență ce pot apărea în timpul recoltării. În funcție de programul stabilit de fiecare regiune, în intervalele iunie – octombrie 2019, programul de lucru se va derula de luni până vineri, începând cu ora 7:00 și până la orele 19:00, în timp ce, sâmbăta programul va începe la 08:00 și se încheie, pentru anumite regiuni la ora 15:00. Pe lângă programul special, fiecare dintre cele 19 sedii IPSO din țară a alocat un număr de telefon pentru urgențe, valabil în afara orelor de program.

19 depozite de piese de schimb

IPSO Agricultură are 19 depozite regionale de piese de schimb, localizate în sediile din întreaga țară. Stocul național include peste 50.000 de referințe, dintre care 20.000 de referințe distincte. Piesele de schimb care nu se află în stoc sunt livrate în 1 – 3 zile lucrătoare în regim de comandă urgentă și până la 5 zile lucrătoare, în regim de comandă normală.

IPSO Agricultură pune la dispoziția partenerilor piese de schimb de origine pentru toate utilajele și echipamentele agricole pe care le comercializează în România. Pentru piesele de schimb marca John Deere, zilnic, se efectuează două transporturi între Depozitul Central de Distribuție de Piese de Schimb John Deere din Bruchsal (Germania) și punctele de lucru din țară.

Având în vedere modul în care este organizată activitatea departamentului de piese de schimb, IPSO Agricultură prezintă o serie de avantaje competitive:

  • Proximitate față de client prin sediile centrale prezente în toate zonele importante ale țării;
  • Piesele de schimb sunt livrate în 24-72 ore;
  • Disponibilitate prin stocul de piese deținut în mod curent;
  • Soluții multiple prin intermediul parteneriatelor dezvoltate cu alți dealeri din Europa;
  • Consultanță oferită clienților pentru echipamentele comercializate;
  • Oferirea de soluții intermediare pentru funcționarea echipamentelor până în momentul livrării pieselor.

Peste 130 de tehnicieni de service în țară

Compania are 8 ateliere de service în cele 8 regiuni din țară, unde tehnicienii de service intervin pentru diagnosticarea și repararea utilajelor defecte. Echipa de service include peste 130 de tehnicieni de service, din care 100 de mașini echipate pentru intervenții rapide în fermele clienților din țară. Tehnicienii sunt calificați și atestați periodic pentru a realiza reparații la cel mai înalt standard de calitate.

Diagnosticarea utilajelor se face folosind aplicații software performante (dedicate, personalizate pentru fiecare furnizor) pentru identificarea problemelor sau a defecțiunilor potențiale și pentru actualizarea setărilor și programelor software ale utilajelor.

Compania IPSO Agricultură investește în pregătirea continuă a angajaților săi, iar stagiile de pregătire se desfășoară la centrul de training din Mogoșoaia.

Articole recente

Lasă un comentariu

Contact

Pentru orice fel de informații sau stabilirea unei întâlniri vă rugăm să ne contactați.

Start typing and press Enter to search