Dacă până acum utilajele agricole au fost prezentate pe câmp, acolo unde de altfel le e locul, tractorul John Deere 8RX a fost lansat pe apă, în cadrul mirific oferit de Dunăre, pe mijlocul fluviului, între Călărași și Ostrov.

JD 8RX 410, de 410 CP, este cel mai mare tractor din seria 8RX, serie ce include patru modele – cu puteri pornind de la 310 CP.

Echipat cu 4 șenile, noul tractor John Deere are 410 CP putere nominală, motor JD de 9 litri și o transmisie complet integrată și armonizată cu revoluționarul sistem de șenile.

Specialistul IPSO Agricultură pentru tractoarele John Deere, Marian Grigore, a punctat că 8RX  „salvează până la 56 de euro pe hectar prin optimizarea presiunii pe sol”. Acest tractor poate să stocheze şi să transmită informaţii detaliate de ordin tehnic, dar şi agronomic, precum hărţi de aplicare a inputurilor, hărţi de producţie, etc.

„Dacă tasarea minimă a solului este o prioritate pentru fermieri, nu există niciun motiv pentru care să nu aleagă 8RX. Noul tractor pe şenile 8RX este ideal pentru terenurile dificile și solele în pantă. Designul îndrăzneț, geamurile cu o vizibilitate ridicată, confortul în rulare, noua cabină spaţioasă cu mai puţin zgomot, puterea de tracțiune ridicată sunt atuuri tehnologice care contribuie la dezvoltarea unei agriculturi moderne”, a subliniat specialistul în tractoare Marian Grigore.